My way

Madrid 8-11 March

Ugly airport. Wonderful hotel. Nice people. No habla ingless. But they do understand. And they smile a lot. Impress by Metropolis building. Phoenix. Madrid imperial. Gold. Statues. Ionian pillars. Dorian l. Puerta del Sol. So many policeman's. Feel safe. Compro oro ? Plaza mayor. Huge paintings. Medieval streets. Gran Via. Alcala. Feel relaxed. Feel good. Feel the ex-empire. Feeling the huge boats filled with gold. The Empire still survive in Madrid. Royal palace. Wow. Wow. Royal throne. Gold. Velvet. Marble. Superb ! Walking inside a dream that was Spain- a worldwide power. Opera House. Not that impressive. Prado Museum. Goya. Titian. Rubens. Overwhelmed. Can't take anymore beauty. Paseo del Prado. Starbucks. Not that beautiful ladies. Poorly dressed-wonder why, after all MNG, Zara are here. Crisis can be seen here. Look at shoes. El reino. One of the best parks in Europe. Palacio del Cristal. Clean streets. Taberna. Light beer for spanish = lot of alchool not that much protein ? Gran Via - hookers. Yes, they are romanian and russian. So what ? Valor chocolateria. Best chocolate in the world. Old ladies better dressed than young ones. The scent of royal house and royal Spain all over the place.Expensive cabs. Huge Zoo. Pandas. Sharks. Camel. Penguins - Madagascar. Having fun. Excellent conditions. Remember Bucharest Zoo a sad place for animals. Blanco stores-best in Madrid. El Corte Ingless sux. Back to Blanco and max out the budget. Airport. Bucharest. Everything is small. I do love Bucharest and I feel at home. 3 days in Madrid.

I love Madrid. I promise I will be back !

Stupid History: Tales of Stupidity, Strangeness, and Mythconceptions Throughout the Ages - Thinker

Auguste Rodin’s famous bronze sculpture referred to as The Thinker wasn’t what the artist was thinking about. Rodin originally named his sculpture The Poet, as it depicts Dante Alighieri, the author of The Divine Comedy, sitting in front of the gates of hell contemplating his great poem. An unknown art critic who was unfamiliar with Dante’s work referred to the statue as The Thinker, and the name caught on.

Mai lasati-ne in criza...

Inceputul crizei economice ( care inca ne mai bantuie dar pe care o vedem sfarsindu-se) prinsese Romania pe un val de crestere extraordinara. Si nu ma refer doar la sectorul imobiliar/constructii cat mai ales la zona de marketing, management si aparitia (timida) a Profesionistilor. Era o miscare puternica spre profesionalizarea oamenilor de marketing si multitudinea de evenimente/conferinte/workshop-uri de marketing/management/advertising cred ca o demonstra si statistic.

Aveam certitudinea ca va aparea o noua generatie care va zgudui lumea economica romaneasca reformand-o si implementind mult doritele politici de piata capitalista. Din pacate insa prima lovitura data de criza economica a fost ( desi este absurd) data tocmai marketingului prin taierea imediata  bugetelor de promovare, de analiza a pietii si de strategii de piata ( idea este cretina caci multe companii au taiat tocmai ce le putea scapa din criza).

Taierea insa a fost cu atat mai idioata afectand in principal tocmai firava comunitate a specialistilor. Conform specificului national au rezistat "baietii care se descurca " ( impropriu spus "baietii" in zona fiind mai ales fetele "care se descurca"). Adica acele "las-o ba ca merge asa" si "hai sa ardem un buget cu friendzii din club care au idei cool".

Acest fenomen se remarca imediat daca priviti cu atentie un calup publicitar: reclame prost facute, prost filmate, idioate, fara glumele rafinate cu care incepusem sa ne obisnuim, mustind de glume decerebrate gen "pai ori e promotie ori nu e ". Whatever. 

Au disparut analizele de piata, din calculatoare SPSS-urile, conferintele si workshop-urile si ai ramas smecherasii. Cei care au ferma convingere ca un studiu de piata este facut intreband "prietenii" din Facebook ce sa mai faca sa fie mai atractivi si ce parere au ei despre toate si orice. Apoi cu constiinta curata prezinta rezultatul "studiului" ca fiind litera de lege a dezvoltarii ulterioare. Cei care au auzit de targetare doar cand jucat (de curand) Half-life si de segment reprezentativ cand au copiat la examen. Nu imi pare rau de angajatori caci cine isi angajeaza o maimuta trebuie sa se astepte sa i se propuna sa cultive banane. De cine imi pare rau ? De acei profesionisti care par a fi trecut in zona tacerii si care s-au refocalizat pe alte domenii ( valoarea umana intrinseca aduce si un mare grad de adaptabilitate la conditii vitrege).

Intr-o perioada de debusolare economica imi pare normal ca mediocritatea sa prospere. Este prosperitatea si cerbicia celor "care se descurca mancat-as".
De asta imi doresc ca aceasta criza sa mai continue o perioada. Caci este greu sa poti pacali pe toata lumea prea mult timp si criza ne-ar face un mare serviciu expunand lipsa de valoare a anumitor pseudo-profesionisti.

Sau poate sunt doar eu enervat pe ceea ce vad in jur. Revin la numele blogului: My way and my ideas.

Insomnia. A mea, a ta, a umanitatii.

O carte pe care o recomand ( insomniacilor) este cu siguranta "O istorie culturala a insomniei"(Eluned Summers-Bremner).

O prima problema pe care am avut-o este situatia paradoxala in care eu ma apuc sa citesc in fiecare seara ( asteptand un somn care sa ma linisteasca) o adevarata apologie a insomniei. La fel ca si cei care vor dori sa o citeasca am fost (sunt si voi mai fii desigur) chinuit de insomnii ( long live Stilnox) care, cand eram mai tanar, le priveam ca pe niste binecuvantari ( insomnia urmata de aroganta si falsa superioritate a mea fata de cei care si-au pierdut timpul dormind intr-o inconstienta vecina mortii) si in ultimii ani ca niste chinuitoare ore in care incercam sa lupt cu mintea mea utilizand ratiunea si ( in cele din urma) pastile.

A citit o apologie a insomniei seara, inainte de culcare pare cel putin ciudat. Si da, fie cartea sau o perioada stresanta, mi-au provocat cateva insomnii. Ceea ce nu ma face sa nu o recomand. 

Desi autoarea este din Noua Zeelanda ea are o abordare specifica enciclopedismului francez completata (uneori genial) de faptul ca tine cursuri de teoria psihanalizei si aplicatiile clinice ale acesteia.

 

Citind si recomandarea facuta de editura :

" Se spune că vom deveni o lume de insomniaci. Totuşi, această stare frustrantă de nesomn continuă să afecteze omenirea de milenii. În acest fascinant şi inovator studiu, Eluned Summers-Bremner porneşte de la insomniacii care apar în Iliada şi Odiseea lui Homer şi de la mesopotamiana Epopee a lui Ghilgameş, până la Gabriel García Márquez, spre a demonstra că insomnia este o temă recurentă a culturii.

Dincolo de o lectură a celor mai eficiente metode de a învinge insomnia, cartea nu te va ajuta să adormi, ci să conştientizezi natura problemei şi neobişnuit de bogata moştenire culturală a acesteia."

Cel mai bun roman 2009

Toata lumea pare sa fie de acord ca anul 2009 a fost "the worst". Well.. sa mai avem putin rabdare :) Hope for the best be prepared for worst.

Cu siguranta in 2009 am avut si momente bune. Si am facut lucruri remarcabile (oare?). Macar am citit ceva ce merita recomandat.

Din punctul meu de vedere, la categoria "Cel mai bun roman citit in 2009", castigator este .. (tadam-tobe):
Viata si vremurile lui Michael K
- J.M. Coetzee

Nu am impertinenta de a incerca sa fac o recenzie sau macar sa formulez o opinie in acest caz.

Coetzee este, probabil, unul dintre putinii scriitori contemporani care tind sa ajunga aproape de genialitatea lui Dostoevski.
Un alt roman ( de data asta doar "foarte bun") al aceluiasi autor este "Maestrul din Petersburg" (evident despre acelasi Dostoevski).
Ambele desigur disponibile "in a bookstore close to you" :) 

Revolutia ratata a normalitatii politice.

In ultima luna am remarcat o ratare a unei normalitati politice : demisiile de onoare. As incepe facand o paralela cu deciziile partidelor din SUA : you loose the election you are a dead political body.
Decizie normala mai ales din pozitia in care cei doi contra-candidati au dus o lupta dura, fara menajamente si cu multe lovituri sub centura aplicata fostului si actualului presedinte al Romaniei. Lupta dusa atat de Mircea Geoana si Crin Antonescu a fost una care nu a lasat loc de o reconciliere post-alegeri. Aceasta pozitie intransigenta parea a avea anumite avantaje in cazul in care ar fi si obtinut victoria. Ambii candidati au jucat totul pe o singura carte. Si in mod normal ar fi trebuit sa isi depuna demisia dupa infrangere pentru a da posibilitatea partidelor sa poata avea o negociere relaxata cu partidul castigator si cu actualul presedinte.

Dar normalitatea a fost si este un lucru rar in Romania. Chiar fara a ajunge la asemenea lovituri dure, candidatii americani sunt "trasi pe linie moarta"de partidul lor dupa infrangere.

Ceea ce a urmat parea insa a fi o revolutie a normalitatii : in PNL fostul premier, Tariceanu, dadea lovituri dure actualului presedinte PNL si ii cerea demisia ( normala ) iar in cadrul PSD Mitrea facea acelasi lucru. Ambii par insa sa fi esuat. De ce nu ma mira acest lucru ?

Pierderea mare este insa a PSD si PNL deoarece rateaza doua sanse : cea de a avea o posibila relatie normala cu PDL si cea de a se "relansa"in fata electoratului. Electorat care ,ca si masa, doreste ca cineva sa fie pedepsit daca dezamageste. Doua schimbari ( macar unele de suprafata) ar fi dat un nou impuls celor doua partide aflate in opozitie. Ramanand in pozitia actuala nu fac decat sa arate ca nu invata nimic si merg pe aceiasi cai perdanti.

Viitorul nu suna bine pentru ei mai ales deoarece Traian Basescu nu mai are in acest mandat nici o miza personala: nu mai poate avea Inca un mandat. Ceea ce il face ( si vad deja acest lucru) sa se focalizeze pe intarirea partidului si promovarea unor noi lideri nationali din randurile acestuia. Prevad cinci ani in care vom vedea un presedinte mai calm si mai focalizat pe interesul national si promovarea Romaniei, puncte pe care PDL le va marca in scorul propriu.
Traina Basescu va reveni cu siguranta la carma PDL si va dori ca acesta sa fie mult mai puternic decat este acum. Fata in fata cu doi lideri fara charisma ( sau cu una distrusa in cazul Antonescu) nu va avea mari probleme.

PSD si PNL rateaza o sansa mare refuzand o revolutie a normalitatii si cramponandu-se in functiile pe care le detin. Facem referire de multe ori la sistemul american dar numai cand ne convine.

Dar..asta doar in opinia mea. My way, my ideeas.

Beau tutun si ma gandesc la principiul tolerantei zero

" Societatea noastra, care venereaza drepturile omului, este in contradictie cu ea insasi atunci cand nu face respectata prima dintre libertati: dreptul la securitate. Combaterea delincventei trece mai intai prin faza preventiei sau a represiunii ? Aceasta opozitie este o falsa antinomie :sanctiunea este prima veriga a prevenirii. Cei din vechime stiau ca frica de jandarm este primul pas spre cumintenie.
Spiritele fine au zambit, acum cativa ani, cand unii au amintit principiul toleranteoi zero. Formulata in Statele Unite , aceasta doctrina se bazeaza pe ideea ca, in cazul in care un geam spart de un vandal nu este inlocuit, toate geamurile vor cunoaste ,mai devreme sau mai tarziu, aceeasi soarta. Dupa geamuri, autobuzele vor fi luate in vizor, apoi bunuri colective , si apoi persoanele.

Morala: pentru a apara persoanele, trebuie pedepsiti cei care sparg geamuri. "

Sub ochii nostrii totul a inceput cu niste rulmenti dusi prin Turcia. Cu cabluri duse la fier vechi... si totul a escaladat anual ajungandu-se la o situatie pe care o deplangem cu totii.
Personal cred ca este momentul ca Romania sa ia decizia (nepopulara initial) a principiului tolerantei zero. Daca am agrea acest lucru intrebarea care ne-ar sari in fata: avem cum/cu cine sa aplicam la nivel national acest principiu ?

Nu cred ca avem de ales caci spirala pe care ne aflam este descendenta.

Ideas worth spreading No. 11

A friend should be a master at guessing and keeping still: you must not want to see everything.
Friedrich Nietzsche

Ideas worth spreading No. 9

Intelligence without ambition is a bird without wings.
Salvador Dali

Ideas worth spreading No. 8

Intelligence is the wife, imagination is the mistress, memory is the servant.
Victor Hugo